Se afișează postările cu eticheta ghimbir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ghimbir. Afișați toate postările

marți, 26 noiembrie 2013

Brioșe de dovleac cu cremă de brânza

Iar am abuzat de dovleac, dar de data asta în varianta dulce, cu toate mirodeniile aferente: scorțișoară, nucșoară, cuișoare, ghimbir. Dacă vreți să știți cât de bine miroase în casă când se odihnește în cuptor toată nebunia asta, trebuie neapărat să încercați această rețetă!




Ingrediente:

Pentru umplutura din cremă de brânză:
125g cremă de brânză (eu folosesc Philadelphia)
50g zahăr

Pentru brioșe:
250g piure de dovleac (mi-a ieșit cam dintr-un plăcintar mic, copt cu puțin ulei de măsline și apoi ciopârțit în robot)
160g zahăr
100ml ulei de măsline
2 ouă
230g făină
1/2 linguriță praf de copt
1 1/2 linguriță scorțișoară
1/2 linguriță nucșoară
1/2 linguriță ghimbir
1/4 linguriță cuișoare măcinate (dintre toate aceste mirodenii, scorțișoara este singura obligatorie. În rest puteți folosi ce aveți)


Preparare:

Întâi și întâi pregătim umplutura din crema de brânză: amestecăm crema de brânză cu zahărul (fie cu mixerul, cu un robot de bucătărie sau cu o furculiță, merge oricum). Când s-au îmbinat bine, dăm amestecul la frigider pentru a-l păstra rece până pregătim brioșele.
Pentru brioșe, amestecăm dovleacul cu uleiul, zahărul și ouăle într-un castron mai mare. Adăugăm apoi făina, praful de copt și mirodeniile și amestecăm bine până se omogenizează compoziția.

Apoi asamblăm brioșele! Întâi pregătim o tavă de brioșe cu hârtiuțe sau o ungem cu puțin ulei. Apoi punem baza: pentru fiecare brioșă câte o lingură plină din amestecul de dovleac. Ca să ne asigurăm că este răspândită uniform compoziția la baza brioșei, batem tava de masă de câteva ori și rezolvăm problema.

Mai departe, punem câte o linguriță de cremă de brânză, proaspăt scoasă de la frigider.

Iar la final punem capacul brioșei, câte o lingură din amestecul de dovleac.
Dăm tava la cuptor pentru 20-25 de minute și ne bucurăm de mireasma din bucătărie!
Când sunt gata, le mai lăsăm să se răcească un pic, ca să nu ne umplem de brânză lichidă și fierbinte!


Poftă bună!

duminică, 11 martie 2012

Retete de post - Salata de naut


Ingrediente;
- 600 g naut
- 1 catel de usturoi
- cate o lingura de zeama de lamaie si otet de mere
- 1 radacina de ghimbir cat o nuca
- 1 lingurita chimen
- 1 ceapa rosie
- 1 ardei gras rosu
- 1 castravete
- 1/2 legatura patrunjel(optional)
- 30 ml ulei masline

Preparare:
1. Cu 12 ore inainte de preparare, pui nautul in apa rece, pentru ca bobul sa se inmoaie. Pastrezi vasul in frigider.
A doua zi, fierbi nautul timp de 2 ore, schimband apa la intervale de 30 de minute si inlocuind-o cu apa fierbinte, usor sarata.
2. Scurgi boabele fierte si le lasi sa se raceasca intr-un bol. Cureti ceapa, castravetele si ardeiul gras. Tai ceapa marunt, castravetele rondele si ardeiul cubulete.
Toci marunt patrunjelul.
Amesteci legumele si verdeata, acoperi bolul cu folie si pastrezi la frigider pana pregatesti dressingul sau pana in momentul servirii.
3. Pentru dressing, pisezi usturoiul cu sare si il amesteci cu uleiul,otetul, zeama de lamaie, chimenul macinat si ghimbirul curatat si ras fin. Stropesti salata cu dressingul, amesteci bine si o consumi dupa ce ai racit-o 1 ora.
Daca preferi salata mai picanta, adauga 1 ardei iute.
Pofta buna!


Ingredientele acestei retete, mai putin nautul, se pot inlocui dupa gust cu alte legume.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...