marți, 18 noiembrie 2014

Cartofi și ciuperci gratin, cu fulgi de migdale și roșii uscate



Am fost acum câteva zile plecat până la Gura Humorului și m-am întors din acea excursie cu niște barabule bucovinene de toată frumusețea! :-) Mi s-a garantat că acestea sunt cele mai bune barabule (sau cartofi, după cum îi știm noi) pe care le-am încercat vreodată!

Așa că am căutat o rețetă pe bază de cartofi care să se ridice la nivelul minunățiilor mele moldovenești. Și am găsit rețeta perfectă pe site-ul lui Jamie Oliver: http://www.jamieoliver.com/news-and-features/features/easy-potato-gratin-cheese-bacon/

Am schimbat doar câteva cantități (îmi place gustul mai cremos al smântânii, iar brânza din belșug), dar am zis să compensez grăsimile în plus înlocuind bacon-ul din rețeta originală cu roșii uscate. Pot zice că am fost foarte inspirat!

Rezultatul a fost o nebunie delicioasă! Și zic că a fost, pentru că nu a rezistat mai mult de jumătate de oră toată tava.



Ingrediente:

- unt pentru uns tava
- 300ml  smântână grasă pentru gătit
- 4 căței de usturoi, tocați mărunt
- sare și piper
- 1kg cartofi, tăiați în felii subțiri
- 250g ciuperci albe, tăiate felii subțiri
- 5-6 roșii uscate, tăiate în bucăți mici
- 200g brânză Cheddar rasă (sau cașcaval)
- 2 linguri fulgi de migdale
- 4 fire de ceapă verde, tăiate în felii subțiri.




Preparare:

Pornim cuptorul la 200 grade C și ungem cu unt din belșug un vas pentru cuptor, pe care îl lăsăm deoparte.

Într-o cratiță încăpătoare, punem la foc mediu smântâna și usturoiul și le lăsăm să dea în clocot, apoi dăm focul încet și mai lăsăm câteva minute. Dăm deoparte cratița și asezonăm cu sare și piper, iar apoi adăugăm cartofii și ciupercile. Amestecăm bine, astfel încât toate ingredientele să fie învelite în smântâna delicioasă și aromată. Data viitoare când voi mai face această rețetă, la acest pas voi adăuga și o parte din brânza rasă. De data aceasta n-am făcut-o, dar i-am simțit lipsa la final, ar fi închegat mai bine toată compoziția.

Transferăm cartofii în vasul pregătit pentru cuptor, ungem cu puțin unt o bucată de folie de aluminiu cu care apoi acoperim vasul și dăm la cuptor pentru 40 - 50 de minute.

Când începe să miroasă nebunește în bucătărie, îndepărtăm folia, adăugăm brânza rasă și fulgii de migdale și presărăm deasupra majoritatea feliilor de ceapă și roșiile uscate. Păstrăm câteva felii de ceapă pentru final, le vom folosi la servit.

Mai dăm la cuptor pentru încă 10 - 15 minute, până când se topește brânza, bolborosește frumos și prinde o culoare rumenă, frumoasă. Verificăm și cartofii să fie bine făcuți, iar dacă totul e ok, scoatem de la cuptor și lăsăm puțin să se răcorească.

La final presărăm feliile de ceapă proaspătă și servim.





Poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...